vineri, 11 aprilie 2014

Activităţi "Altfel"


Joi, 10 aprilie, elevii clasei a IV-a C şi a IV-a S au asistat la o activitate de Educaţie Rutieră, desfăşurată în sala de manifestări "Spiru Haret" de la Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino". Ei au învăţat multe lucruri importante despre cum trebuie să se comporte atunci când merg pe stradă, când traversează şi multe altele.

Tot joi, elevii mai mari din ultimul an - de la clasele a XII-a A şi a XII-a C, însoţiti de doamnele diriginte Gabriela Catrina şi Adriana Alecu, au mers la Universitatea Valahia din Târgovişte, la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţe ale Educaţiei. Elevii au avut parte de o prezentare complexă a facultăţii, oferită de decanul Marian Vîlciu. Apoi, elevii cantacuzini au avut norocul de a vedea imensele săli de clasă şi au asistat la câteva dintre cursurile pe care studenţii le desfăşoară. Imediat după, elevele de la clasa a XII-a A au mers şi la Facultatea de Litere, unde le-au fost prezentate sălile de studiu şi le-au fost oferite detalii despre facultate.

Mulţumiri pentru primirea deosebită şi pentru informaţiile utile pe care le-aţi oferit elevilor!




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu