luni, 27 mai 2013

CN "C-tin Cantacuzino", reprezentat cu cinste la Concursul de Animatori de la Odorheiu Secuiesc

În perioada 24-26 mai, elevele Alina Firăţoiu (a X-a A), Georgiana Călin (a X-a B), Carmen Hoţescu (a XI-a A) şi Evelyn Andrei (a XI-a A) au reprezentat C.N. "C-tin Cantacuzino" la etapa naţională a "Olimpiadei de Animatori" desfăşurată la Odorheiu Secuiesc, Harghita. Concursul a avut două secţiuni: dezvoltare personală şi divertisment. Printre cele 8 judeţe participante, elevele noastre au reprezentat judeţul Dâmboviţa cu cinste. Proiectul prezentat de ele s-a intitulat "Magia pălăriilor cu personalitate", iar pălăriile au fost realizate de elevii claselor a III-a de la Colegiul nostru. Reprezentantele noastre au obţinut la acest concurs locul II la grup şi un premiu special intitulat "Animator de elită" obţinut de cantacuzina Evelyn Andrei (a XI-a A). Fetele au fost coordonate de doamna profesor Gabriela Catrina şi de doamna profesor Aniţa Dulman, dar însoţite de doamna profesor Nadia Călinescu. 

Î: "V-aţi aşteptat la locul II?"
R: "La premiul II poate că nu ne aşteptam, în condiţiile în care a fost prima participare, însă, văzând şi celelalte prestaţii de la celelalte judeţe, ni s-a conturat şi nouă o speranţă.", a mărturisit Carmen Hoţescu.

Î: "Ai obţinut un premiu special. Cum şi-au dat seama membrii juriului că ai fost "de elită", aşa cum spune titlul premiului?
R: "Am dat răspunsuri pertinente, ba chiar am uimit de câteva ori juriul cu dezinvoltura mea. M-am implicat în toate activităţile, chiar şi în cele cu celelalte judeţe, unde eram aleasă ca şi reprezentant de bază. La sfârşit am fost felicitată personal de către juraţi. Ceea ce m-a impresionat profund a fost replica unei doamne din juriu: "Dacă aş avea copil, l-aş aduce la Târgovişte numai ca să-i fii tu învăţătoare"! ", a povestit cu entuziasm Evelyn Andrei .

Î: "Care sunt impresiile de final?"
R: "A fost frumos. Cei de la liceul "Marin Preda", unde s-a desfăşurat olimpiada, au fost foarte primitori şi înţelegători. A fost o experianţă din care am avut multe de învăţat."






Felicitări!

Pe cantacuzina Alina Niţă, locul I la Sesiunea de Comunicare o conduce spre Etapa Naţională

Calificare la Etapa Naţională - Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal

În data de  23 mai 2013, a avut loc Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal, la istorie, etapa judeţeană. Activitatea s-a desfăşurat la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte.

Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” , a fost reprezentat la secţiunea de istorie a românilor de eleva,  ALINA NIŢĂ (clasa a X-a C), coordonată de doamna profesor de istorie, FEREZIA STANCU. Lucrarea prezentată: Târgovişte – veche reşedinţă domnească a Ţării Româneşti (sec. XIV - XVI), a fost apreciată cu 95 de puncte şi premiată cu LOCUL I, poziţie ce i-a asigurat calificarea la Etapa Naţională.




joi, 23 mai 2013

Discurs emoţionant după 12 ani de Colegiu "Cantacuzino"

De Ziua Colegiului (sărbătorită marţi, 21 mai), Andreea Mitrescu de la clasa a XII-a C, elevă cantacuzină din clasa I, a dorit să rostească cuvinte frumoase în cinstea celor 12 ani petrecuţi în Colegiul "Constantin Cantacuzino".
Iată discursul ei emoţionant care a fost apreciat de cadrele didactice, de către elevi şi invitaţi:


"Când am păşit pentru prima oară pe porţile Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino”, în urmă cu 12 ani, cu siguranţă nu mi-am imaginat ce impact puternic, definitoriu, va avea această şcoală asupra mea. Am intrat atunci, sfioasă, temătoare, în acest lăcaş de cultură pentru a învăţa, pentru a şti. Absolvind acum acest liceu, înţeleg că am învăţat aici nu doar să ştiu, ci, mai ales SĂ FIU.
Am învăţat în orele de curs, după modelul oamenilor de la catedră, că lucrul bine făcut este indispensabil în existenţa noastră, că valorile de care ne înconjurăm ne determină personalitatea şi că atunci când ne dorim ceva de la viaţă, numai cerul ne poate fi limita.
Datorăm, cu toţii, recunoştinţă, doamnelor învăţătoare, doamnelor şi domnilor profesori, care ne-au fost alături în toţi aceşti ani, ne-au îndrumat cu răbdare paşii, ne-au oferit nu doar cunoştinţe, ci sfaturi pentru viaţă, iluminându-ne frumos existenţa. Le mulţumim pentru pasiunea şi munca depusă pentru ca noi astăzi să fim aici, ne înclinăm în faţa consecvenţei, determinării, inteligenţei şi modului admirabil în care şi-au făcut datoria de dascăli.
Sunt mândră că am fost parte integrantă a acestei instituţii de învăţământ, că m-am bucurat de privilegiul unei educaţii de valoare, că am cunoscut oameni minunaţi, care vor constitui pentru mine modele în viaţă şi care şi-au pus amprenta asupra formării mele umane şi profesionale viitoare.
Voi reveni mereu aici, cu speranţa că şi generaţiile ce ne vor urma vor înţelege spiritul acestui colegiu naţional şi vor aprecia şansa ce li s-a acordat, aceea de a se forma frumos, în anii de liceu."


Felicitări, Andreea! Şi Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino" se mândreşte cu tine şi cu ceilalţi elevi cantacuzini care gândesc aşa de frumos şi profund!

miercuri, 22 mai 2013

C.N. "C-tin Cantacuzino" a primit titlul de Şcoală Europeană 2013

C.N. "C-tin Cantacuzino" se află pe primul loc în judeţ şi pe locul IV pe ţară în topul Şcolilor Europene 2013. Doamna director Gabriela Istrate a fost prezentă luni, 20 mai 2013, la Palatul Parlamentului de la Bucureşti pentru a primi acest certificatul cu titlul de Şcoală Europeană 2013.

"A fost un moment extrem de sensibil şi am trăit clipe de împlinire sufletească, de bucurie şi ne-am simţit cu adevărat valorizaţi. Proiectul de Şcoală Europeană implică un efort considerabil, atât din partea echipei, dar şi din partea managerului. Simplul fapt de construire a dosarului este o trudă de sute de ore însumate, dar dincolo de acest efort, am simţit că merită.", a mărturisit doamna director în interviul realizat de Cristina Ilie pentru Columna Tv.

Proiecte noi se pregătesc la C.N. "C-tin Cantacuzino": "A fost o solidaritate a elitei şcolilor româneşti. 64 de unităţi premiate anul acesta, în cea de-a X-a ediţie. Plecând de acolo, deja am construit alte planuri, alte idei de proiecte, care să ne menţină în acest ritm."

A încheiat spunând că "Odată ajunşi în top, continuă efortul de a te menţine!"
Felicitări, C.N. "C-tin Cantacuzino"!


marți, 21 mai 2013

C.N. "Constantin Cantacuzino" a sărbătorit de Sfinţii Constantin şi Elena



La C.N. "Constantin Cantacuzino" a avut loc marţi, 21 mai, cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Colegiului. Începând cu ora 09.oo, în curtea Grupului de Construcţii "Nicolae Mihăescu" (unde cantacuzinii sunt "găzduiţi" până la sfârşitul acestui an şcolar), a avut loc deschiderea manifestării. Alături de actualele doamne director, prof. Gabriela Istrate şi prof. Niculina Zuga, a fost doamna Inspector Tatiana Ghiţă, fost director la Colegiu. Printre ceilalţi invitaţi s-au numărat primarul Gabriel Boriga, Gabriel Grozavu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, doamna Inspector Laura Erculescu, preotul Chivulescu, directori de la alte şcoli şi mulţi alţi invitaţi speciali!
Pe lângă momentele artistice de cântec şi dans, oferite de elevii Colegiului sărbătorit, parade de pălării confecţionate şi premierea elevilor cu rezultate extraordinare la învăţătură, Arenele de Joacă JUNIOR au fost prezente la manifestare. Victor Mihalache şi echipa dumnealui, formată din actori şi oameni de televiziune, printre care şi elevele cantacuzine Cristina Ilie şi Andreea Grecu, au întreţinut atmosfera cu copiii de la clasele I-IV timp de mai bine de două ore. Aceştia au avut parte de o surpriză imensă când au văzut amplasate în curtea şcolii dispozitive de joacă şi staţie de sunet amenajate numai pentru ei. Împreună cu cei care au gândit acest spectacol, copiii s-au distrat în gonflabile, au sărit în trambuline, au cântat şi au dansat. În joaca celor mici s-au prins şi elevii de liceu, dar şi cadrele didactice.
A fost o zi minunată! Felicitări echipei de organizare! Activităţile s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, iar atmosfera a fost una de neuitat!
La mulţi ani, cantacuzini! 




















luni, 20 mai 2013

C.N. "Constantin Cantacuzino" se pregăteşte de sărbătoare

Marţi, 21 mai 2013, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino" sărbătoreşte Ziua Colegiului. Ajunsă la a XIII-a ediţie, manifestarea se va desfăşura în curtea Grupului Şcolar "Nicolae Mihăescu" din Târgovişte. Ziua începe cu deschiderea oficială de la ora 09.oo, iar mai apoi, programul continuă cu activităţi pentru cei mici, Arenele de Joacă JUNIOR şi prietenii de la "Clubul Victorioşilor" vor fi prezenţi acolo. Parada pălăriilor, activitatea de autoportret, sunt doar câteva dintre frumoasele şi interesantele activităţi care vor avea loc în cursul zilei de marţi, 21 mai, la Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino"!
Vă aşteptăm cu drag!

joi, 16 mai 2013

CN "Constantin Cantacuzino", reprezentat cu cinste la Putna


În perioada 10-12 mai 2013, eleva Raluca Gabriela Stan de la clasa a VI-a A a participat la concursul interdisciplinar de Literatura Română şi Religie intitulat "Cultură şi spiritualitate românească" - etapa naţională, desfăşurată la Putna, judeţul Suceava. Raluca a obţinut premiul special, iar aceasta este, cu siguranţă, o performanţă pentru care o felicităm! Ea a fost pregătită de doamna profesor de limba şi literatura română - Aurelia Stancu şi de doamna profesor de religie - Floricica Ştefan.
Felicitări!



miercuri, 15 mai 2013

CN "Constantin Cantacuzino", în top 5 la Competiția Școală Europeană


Ministerul Educației a afișat pe site-ul instituției rezultatele Competiției Școală Europeană 2013, unde județul nostru a obținut din nou rezultate foarte bune, cele cinci licee dâmbovițene candidate anul acesta clasându-se în primele 26 de locuri, din cele 116 candidate.
Mai mult, avem două licee clasate în în primele cinci poziții. Este vorba despre Colegiul Național Constantin Cantacuzino din Târgoviște, clasat pe locul 4, cu 186 de puncte, și Colegiul Național Niculaie Titulescu Pucioasa, cu 184 de puncte.
Următorul pe listă din cele cinci candidate dâmbovițene este Colegiul Național Ion Ghica Târgoviște, clasat pe locul 13, cu 172 de puncte, Grupul Școlar Voievodul Mircea, pe locul 18, cu 167 de puncte, și Liceul de Arte Bălașa Doamna, cu 161 de puncte.
Punctajele obținute sunt foarte bune, având în vedere că ultimele clasate au obținut 41 de puncte și au fost chiar și candidaturi respinse.
Anul trecut, primul loc la această competiție a fost ocupat de Școala Coresi Târgoviște, iar locul 3 de Grupul Școlar Industrial Moreni.
În 2010, Liceul de Arte Bălașa Doamna, cel care a obținut anul acesta reconfirmarea ca școală europeană și s-a clasat pe poziția 26, a fost în 2010 pe primul loc la Școală Europeană, cu 198 de puncte din 200 posibile.
Competiția Școală europeană a început în anul 2007, iar certificatul de Școală europeană este valabil trei ani de zile, după care școala trebuie să candideze din nou, pentru reconfirmare.
La nivel național, județul Dâmbovița este singurul în care 2 unități școlare, Colegiul Economic Ion Ghica și Colegiul Național Nicolae Titulescu, au primit certificatul de 4 ori, de la lansarea competiției.

vineri, 10 mai 2013

Cantacuzinii - Locul III la concursul "Ziua Europei"

Joi, 9 mai 2013, de Ziua Europei, elevii cantacuzini au participat la mai multe manifestări organizate în judeţul Dâmboviţa. La concursul "Ziua Europei", organizat de Centrul "Europe Direct" şi desfăşurat în Piaţa "Mihai Viteazu" din Târgovişte, elevii noştri au reprezentat Spania şi au ocupat locul III. Ei au fost coordonaţi de doamna profesor Florina Sorescu!
Felicitări!











Se apropie Ziua Colegiului, a XIII-a ediţie

Anunţ important din partea doamnei director Gabriela Istrate:
În data de 21 mai 2013, se celebrează Ziua Colegiului Naţional "Constantin Cantacuzino" - cea de-a XIII-a ediţie
Programul constă în:
Ora 09:oo - Deschidere - Liceul nr. 5
- Imnul Colegiului - prof. Aurelia Opalco
- Te Deum - prof. Floricica Ştefan
- Cuvânt director - Semnificaţia evenimentului
- Prezentarea programului zilei
- Premierea performanţelor - Director Gabriela Istrate
- Diplome de Excelenţă - prof. Cristina Măcriş şi prof. Darius Ionete
- Mesajul elevilor de clasa a XII-a - prof. Anca Ţăpurluie
- Moment artistic - prof. Niculina Zuga

Ora 10:oo - Ateliere de creaţie
- "Cartea Mare a Colegiului" - pagina fiecărei clase - prof. Aniţa Dulman
- Autoportretul fiecărui elev - lucrările rezultate vor alcătui Galeria copiilor colegiului - prof. Carmen Diţescu
- PPT - "Stolnicul Constantin Cantacuzino - rolul lui în cultura română" - prof. Ferezia Stancu

Vă aşteptăm pe toţi!

Succese ale elevilor cantacuzini


Ziua de 9 MAI, este o zi  cu o mare încărcătură istorică (Ziua proclamării Independenţei de Stat a României, Ziua Europei şi Ziua Victoriei Naţiunilor Unite). Pentru a celebra semnificaţia acestei zilei la nivelul judeţului Dâmboviţa au fost organizate concursuri tematice  pentru elevii de gimnaziu şi liceu. Elevii Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” au ales să participe la aceste concursuri, eforturile lor fiind răsplătite de premii şi numeroase aprecieri.
La concursul tematic, „Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” organizat de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească ”  în parteneriat cu Consiliul judeţean Dâmboviţa (joi, 9 mai, 2013, ora 1100) a participat şi un echipaj al Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino”.  Echipajul alcătuit din elevi ai clasei a X –a C:  Andreea Dan, Alina Niţă, Iuliana Parghel şi Andreea Vechiu,, a obţinut premiul al II-lea  ( cărţi şi suma de 280 RON), fiind coordonaţi de profesoara Ferezia Stancu.
Elevii de gimnaziu reprezentaţi  de un echipaj de la clasa a VI- a A  (Stan Raluca, Olteanu Laura, Mihăilă Cosmin, Athanasiu Iulia, Stan Tatiana şi Tudora Andreea ) au obţinut la Concursul judeţean “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”  premiul al III-lea. Elevii au fost coordonaţi de către profesoara Ferezia Stancu.
 Aceste succese ale elevilor Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” nu sunt întâmplătoare, ele răsplătesc eforturile acestor elevi şi fac parte  din numeroasele premii obţinute în acest an şcolar .