luni, 7 aprilie 2014

A început săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun"

Săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun" a început şi la Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino". În prima zi s-au desfăşurat foarte multe activităţi, printre care competiţii sportive, vizite la muzee, activităţi de prim ajutor şi multe altele.
Clasa a XII-a A şi doamna dirigintă Gabriela Catrina au vizitat astăzi sediul Televiziunii Columna. Gazda, reprezentată prin Iulia Ghercă, a fost foarte primitoare şi le-a prezentat elevelor şi doamnei diriginte studiourile, regia de emisie, birourile şi toate celelalte încăperi, le-a explicat detaliile legate de o emisiune, de o ştire şi alte informaţii interesante, făcând şi o scurtă prezentare a televiziunii. Mai apoi, şi domnii directori Silvia şi Dan Ciobanu le-au explicat care sunt avantajele şi dezavantajele îndreptării elevilor către o facultate de jurnalism şi o carieră în televiziune. Doamna dirigintă şi câteva dintre eleve au fost intervievate de reporterul Mihaela Ciobănoiu, care va realiza şi un material pe baza acestei vizite.
Clasa a XII-a A mulţumeşte conducerii televiziunii pentru primirea deosebită şi pentru invitaţia de a mai reveni în sediul Columna Tv!

(Aşteptăm fotografii şi informaţii despre cum aţi petrecut şi voi, ceilalţi elevi cantacuzini, prima zi din săptămâna "Să ştii mai multe, să fii mai bun"!)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu