În perioada 11-13 octombrie 2013, la Braşov s-a desfăşurat concursul "Dezbatem România". Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino" a fost reprezentat de elevii Miruna Canache - clasa a XI-a A, Andreea Vechiu şi Robert Iosif - clasa a XI-a C.
Întrebându-i cum a fost această experienţă pentru ei şi cu ce gânduri s-au întors, au povestit:
“Pot spune că acest concurs a fost o experiență impresionantă. Nu numai că mi-am dezvoltat abilitățile de a comunica, de a vorbi în public, depășindu-mi emoțiile, de a-mi susține ideile cu argumente, de a-mi manageriza timpul pe care îl am la dispoziție, așadar abilitățile de A DEZBATE, dar am și cunoscut oameni minunați, devotați, tineri cu inițiativă care doresc să facă ceva bun în folosul societății. Mi-am dat seama cât de important este să știm să dezbatem, chiar în viața de zi cu zi: este singurul mod in care ne putem face auziți. Am văzut ce inseamnă experința și cât de importantă este ea. De aceea acum nu-mi doresc decât să acumulez cât mai multă, pentru că mi-am dat seama că acest sport al minții este pe placul meu. A fost exact genul de experință pe care aș repeta-o la nesfârșit: învăț lucruri noi, acumulez informații utile, cunosc oameni pe care îi admir (iar aici ma refer atât la organizatori, care au dovedit un simț deosebit al responsabilității, la traineri/arbitrii care ne-au învățat tehnici de debate, cât și la ceilalți participanți, care ne-au arătat ce înseamnă performanța), călătoresc într-un oraș minunat, leg prietenii, îmbin utilul cu plăcutul.” – Miruna Canache – clasa a XI-a A
“O experienţă nouă,
deosebit de frumoasă, în cadrul căreia am cunoscut oameni noi, persoane
extraordinare şi din care, de asemenea, am învăţat lucruri noi şi folositoare
pentru mine şi “viitorul” meu, dacă pot spune. Am văzut ce înseamnă să dezbaţi,
ce înseamnă să ştii să îţi susţii o idee cu argumente solide şi exemple
concrete, am primit critici şi aprecieri din partea arbitrilor, critici constructive,
ce mi-au fost de folos în restul meciurilor disputate şi care îmi vor fi de
folos în următoarele competiţii de acest gen. Am fost apreciaţi pentru curajul
nostru de a participa fără experienta prea multă, am fost apreciaţi pentru
efortul depus şi personalitatea noastră. Ne-am făcut noi prieteni, persoane
minunate cu care, sunt sigură că ne vom mai întâlni şi la alte concursuri de
dezbateri. În câteva cuvinte: o experienţă minunată, din care am învăţat foarte
multe!” - Andreea Vechiu, clasa a XI-a C
"Nu știu de unde să încep, au fost 3 zile în care pot să afirm, practic, ca mi-am schimbat percepția asupra tot ceea ce credeam înainte să particip la acest concurs, în ceea ce privește debate-ul. E fantastic felul cum fiecare experiență de acest tip te transforma, capeți viziune, claritate, perspectivă/e. Tot auzeam: ”debate-ul ca arta”. N-am crezut până nu am experimentat. Ce aș putea să vă povestesc? Aș putea să vă spun despre felul cum debate-ul m-a captivat în câteva pagini dar mai bine o să vă vorbesc despre beneficiile debate-ului. Am învățat că atunci când spun ceva am nevoie de un argument, am învățat să îmi pun mai des întrebarea ”de ce?” pentru că, unde vreau să ajung? Debate-ul te învață să gândești și mai ales CUM să gândești. Și nu doar atât. Am întâlnit la acest concurs oameni care aveau o capacitate extraordinară de analiză. Vedem cum, prin debate au ajuns să dezvolte o gândire critică. O gândire care ajunge la esență. Debate-ul nu se face pe foaie. Trebuie să te ridici și să vorbești, ceea ce nu e ușor, chiar am auzit o glumă la concurs care spunea că frica de a vorbi în public este mai mare decât frica de moarte. :)) Sunt momente în care rămai fără argumente, sunt momente în care ești nevoit să răspunzi la o intervenție, la o întrebare. Se poate să te blochezi sau se poate să dai dovadă de spontaneitate și să treci mai departe. Debate-ul dezvoltă și această latură. Debate-ul nu se face singur. Chiar dacă ești singur atunci când vorbești, se lucrează în echipă. Fiecare membru vine să puna o piesă și să susțină, să aducă ceva în plus. Te vezi obligat să cunoști, să știi subiectul despre care se discută. Pot să afirm ca prin debate îți lărgești sfera cunoștiințelor și ceea ce este remarcabil este că ai nevoie de legaturi, ascociezi informațiile și le pui la ”muncă”. Ceea ce vreau să spun este că este o metodă autentică de a învăța. Abilitățile de comunicare, discurs public și argumentare ajung la un alt nivel. Țin să mulțumesc doamnei director Istrate Gabriela pentru că ne-a oferit oportunitatea să explorăm și alte arii decât cele de care avem parte în sistemul de educație actual, colegelor mele de echipă care au fost ca niște bureți, deschise și interesate și au făcut o treabă excelentă chiar dacă a fost prima experiență de acest tip. Vă mulțumesc că ați făcut echipă cu mine. De asemenea îi mulțumesc profesoarei Laura Gheorghe care a fost însoțitorul nostru pentru sfaturi, încurajări, implicare și altele. Pentru final, suntem nerăbdători să pornim cât mai curând clubul de dezbateri al școlii.", a povestit Robert Iosif - clasa a XI-a C

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu