Elevi de la clasele a IX-a si a XI-a, împreună cu doamnele profesoare de fizică: prof. Maria Dragomir şi prof. Cristina Macris, au participat la proiectul: „Astronomia: pasiune, educaţie cercetare”, o campanie de promovare a astronomiei în rândul tinerilor. Astfel, pe 2 octombrie, domnul Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori, răspunzând cu amabilitate invitaţiei noatre, a abordat teme foarte interesante în prezentarea desfăşurată în cadrul liceului nostru:
- Astronomie generală;
- Mişcarea bolţii cereşti;
- Constelaţii şi orientare pe bolta cerului;
- Observarea evenimentelor şi fenomenelor astronomice.
O parte dintre elevi au participat şi pe 3 octombrie, la evenimentul organizat de SARM la Biblioteca Județeană I.H.Rădulescu din Târgoviște, în cadrul campaniei „Astronomia: pasiune, educație, cercetare”, unde au aflat alte lucruri interesante referitoare la:
• Constelaţiile, alfabetul cerului;
• Expoziţie de astrofotografie;
• Constelaţii românești tradiţionale;
• Săptămâna Mondială a Spaţiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu