Şcoala de vară iniţiată la Colegiul Naţional "Constantin Cantacuzino" de Cristian Olaru a luat amploare.
Participanţii au fost supuşi la multiple exerciţii de cunoaştere şi dezvoltare personală.
Atelierul de debate ţinut de Aura Pausan cuprinde teorie şi exerciţii pentru dezvoltarea abilităţilor discursive.
Exerciţiile de dicţie au deschis atmosfera, aducând atât ambiţie, cât şi amuzament în rândul participanţilor. Au lucrat la voce: tonalitate, claritate şi rapiditate, corectând fiecare greşeală găsită.
Aura Pausan le-a deschis apetitul şi imaginaţia prin exerciţii.
“Am crezut că debate-ul nu mă va atrage, dar exerciţiile de până acum m-au ajutat personal să mă descurc în orice conversaţie.”, spune Alexandra, o adolescentă de 16 ani.
“Modul în care îţi expui ideile şi îţi susţii argumentele contează foarte mult. Coerenţă în discurs, la asta lucrăm.”, declară Aura Pausan.
Cristian Olaru, iniţiatorul acestui proiect, îşi îndrumă elevii să participe la orele de debate nu neapărat pentru a continua în acest domeniu, ci pentru propulsare personală.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu