vineri, 25 iulie 2014

Şcoala de vară „Să dezvoltăm abilităţi!”, la C.N. „Constantin Cantacuzino”



Vara este oportunitatea elevilor de a se arunca în braţele unor noi experienţe. Timpul liber este "nesfârşit" vara, iar din această cauză el trebuie să fie organizat.
Şcoala de vară iniţiată de Cristian Olaru oferă elevilor un mod eficace de petrecere a acestui timp. Timpul acordat Şcolii de vară este benefic, contribuind în dezvoltarea personală a elevilor.
"M-am gândit să le ofer activităţi distractive care să îi dezvolte decât să îi las să piardă vremea fără să realizeze ceva.", spune iniţiatorul Cristian Olaru.
Structura şcolii cuprinde ateliere de lectură şi dezbatere, prin care elevii, pe lângă lectura obligatorie pe care o vor parcurge, vor învăţa să colaboreze.
În data de  24 iulie 2014 a avut loc prima întâlnire a elevilor participanţi. Timp de trei ore, aceştia au citit prima dintre lecturi, "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale.
"Este mult mai uşor să înţelegi o operă când o citeşti astfel, adica pe rând, pe roluri şi cu voce tare.", declară Bianca, o elevă de 16 ani.
Fiecare elev dispune de o carte din care va citi şi va urmări textul alături de ceilalţi.
Atelierele de dezbatere vor conţine teorie şi exerciţii prin care abilităţile de exprimare, argumentare si contrargumentare vor fi stimulate.
Pentru următoarele două săptămâni, participanţii  vor adăuga o lista cu numeroase titluri la lecturile obligatorii citite şi vor deveni adepţi ai dezbaterilor, fiindu-le mult mai uşor să-şi expună punctul de vedere.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu