Executivul Primăriei Târgoviște a inspectat vineri, 30 august 2013, șantierul deschis la Colegiul național Constantin Cantacuzino, pentru a lua… pulsul lucrărilor și a putea da un verdict în ceea ce privește începerea noului an școlar. Concluzia a fost una pozitivă, în sensul că lucrările vor fi definitivate mult mai devreme decât este prevăzut în contract, astfel că pe 15 septembrie elevii vor păși într-o școală nouă, o școală europeană și în ceea ce privește baza materială, nu doar în ceea ce provește procesul instructiv-educativ.
”Corpul nou de clădire este gata, iar acum se mai lucrează la corpul vechi, însă vă asigur că peste o săptămână totul va fi schimbat. Vom arăta tuturor că, atâta vreme cât există o echipă care se implică, o echipă care are grijă zilnic de bunul mers al proiectului, acesta va fi un succes. Va fi un succes, așa cum au fost toate celelalte proiecte pe care le-am gestionat în ultimii patru ani”, s-a exprimat primarul Gabriel Boriga.
Aceeași siguranță a transmis-o și directorul Gabriela Istrate, care este mulțumită că cei 1200 de elevi vor beneficia de acum înainte de condiții europene de studiu.
”În ultima vreme, eforturile de finalizare a șantierului s-au intensificat. Firma de construcții ne-a înțeles. De asemenea, și părinții ne-au ajutat, și personalul școlii s-a implicat. Dorim să le oferim elevilor noștri condiții cât mai bune, astfel că venim cu rugămintea către Primărie de a ne ajuta și cu amenajarea spațiului din jurul clădirii”.
Cel mai uimit de ritmul lucrărilor a fost city managerul Gabriel Cioacă, fiindcă, după prima vizită, avusese convingerea că acestea nu se vor putea definitiva până la 15 septembrie.
”Mă bucur că cei care lucrează aici au că trebuie să mărească ritmul și astăzi sunt aproape gata. Acum, am convingerea că pe 15 septembrie cei 1200 de elevi vor putea păși în casă nouă. Ieri, am avut discuții și cu reprezentanții ADR Sud Muntenia pentru a găsi soluții să rezolvăm probblema dotărilor, soluții de urgentare a procedurilor de achiziție”.
Viceprimarul Ciprian prisăcaru, profesor la bază și mai ales alesul oamenilor din zona Colegiului Cantacuzino, având în vedere că locuiește în acel cartier, este mulțumit că s-a reușit schimbarea infrastrucuturii unităților de învățământ din oraș. Totul a fost posibil datorită unor eforturi conjugate: administrație, școală, constructor, iar la Colegiul Constantin Cantacuzino există cu adevărat o echipă care trebuie felicitată.
”Am găsit aici un constructor foarte deschis și un director de școală foarte implicat. Sunt convins că toți elevii care vor călca pragul acestei instituții de învățământ vor fi încântați”.
Sursă: http://incomod-media.ro/
Acelaşi articol poate fi văzut şi pe site-ul: http://dambovitanews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu