vineri, 21 decembrie 2012

Colind cantacuzin şi pentru bătrâni








În ultima zi de şcoală din acest prim semestru şcolar, câţiva elevi cantacuzini (Alexandru Morişcă, Angelo Chiru, Iuliana Parghel, Luana Tocan, Beatrice Vizitiu şi Robert Iosif), îndrumaţi şi însoţiţi de domnul profesor Darius Ionete, au fost cu colindul la Azilele de Bătrâni de la Catedrala Eroilor şi la Sf. Elena. 
"Bătrânii au fost cei care au primit daruri (realizate prin amabilitatea domnului Ciprian Răducanu, tată cantacuzin al unui elev de la clasa a VII-a S, care îi poartă numele), aceiaşi bătrâni au rămas impresionaţi, iar pe chipul lor brăzdat de greutăţile vieţii, au şiroit lacrimi de bucurie la auzul colindelor şi vorbelor de suflet rostite de Alexandru Morişcă.", a povestit prof. Darius Ionete.

miercuri, 19 decembrie 2012

Cantacuzinii au intrat în Spiritul Sărbătorilor


Miercuri, 19 decembrie, cantacuzinii de la clasa a XI-a A, coordonaţi de doamna dirigintă Gabriela Catrina, au intrat în magia şi emoţia sărbătorilor de iarnă, prin intermediul unei activităţi speciale pe care au organizat-o. 
Prezenţa doamnei Director Gabriela Istrate şi vizita doamnei Inspector Tatiana Ghiţă i-a motivat pe cantacuzinii bine pregătiţi - şi în acelaşi timp - copleşiţi de emoţii, să le iasă totul bine. Îmbrăcând fără excepţii straie populare (chiar şi doamna dirigintă a purtat o ie), decorând clasa cu obiecte tradiţionale şi pregătiţi cu coşuri pline de nuci, mere, mandarine, covrigi şi gutui, elevii au dat startul activităţii propriu-zise. 
Împărţiţi în patru grupe, cantacuzinii au prezentat diferite momente: au povestit despre istoria lui Moş Crăciun, au vorbit despre decoraţiunile vechi şi actuale - confecţionând diverse lucruri, au realizat un joc de rol - prin intermediul căruia s-au prezentat obiceiuri de sărbători şi au interpretat colinde religioase şi laice. 
Momentul a fost unul emoţionant, plin de magie şi spirit de sărbătoare! Elevii clasei a XI-a A şi doamna dirigintă Gabriela Catrina au fost felicitaţi şi admiraţi pentru iniţiativă!















Cu colindul din clasă în clasă...

Alexandru Morişcă (a XII-a D) şi Angelo Chiru (a X-a C), au colindat din clasă în clasă, interpretând la chitară şi cu vocea diferite colinde. 
Au fost răsplătiţi şi felicitaţi pentru ideea lor de a colinda şi de a aduce zâmbet pe buze tuturor celor care i-au primit şi acultat! 


marți, 18 decembrie 2012

Cantacuzinii, sufletişti cu dovezi





Ca de fiecare dată, cantacuzinii se alătură celor care organizează spectacole umanitare şi participă cu drag la toate activităţile unde sunt invitaţi. 
Astfel că, marţi, 18 decembrie, de la ora 17.oo, la Teatrul Municipal "Tony Bulandra" s-a desfăşurat spectacolul umanitar organizat de Biblioteca Judeţeană "Ion Heliade Rădulescu" şi de Centrul "Europe Direct". 
Grupurile formate din eleve ale claselor a X-a A, B, a XI-a A şi XII-a A - au făcut parte din corul cantacuzin care a evoluat cu colinde frumoase. Cristina Ilie (a XI-a A) a oferit o melodie de iarnă, Alexandru Ifrim (a XII-a C) a avut mai multe intervenţii, iar Rebeca Iordan (a XI-a C) a cântat la flaut. De menţionat faptul că pe scenă, alături de câţiva dintre cantacuzinii actuali s-a aflat şi Iosif Iordan (Cocco), fost elev al colegiului, iar în sală au fost prezenţi numeroşi elevi cantacuzini - care şi-au susţinut colegii şi prietenii!
Felicitări tuturor!

Colindătorii Cantacuzini au fost primiţi cu căldură în locurile unde au ajuns

Corul Colegiului nostru (format din eleve ale claselor a X-a A şi B) , îndrumat de domnişoara Aurelia Opalco, Cristina Ilie (a XI-a A) şi o micuţă în vârstă de 5 ani - Mirela Neagu, au ajuns astăzi, 18 decembrie, în primele locuri propuse pentru colindat şi anume: la Biblioteca Judeţeana "Ion Heliade Rădulescu", la Prefectură şi la Casa Corpului Didactic. 
Primiţi cu căldură peste tot, au fost ascultaţi cântând colinde frumoase şi au fost aplaudaţi şi felicitaţi. Doamna director Gabriela Istrate a însoţit colindătorii cantacuzini în toate aceste locuri.








sâmbătă, 15 decembrie 2012

Cantacuzinii au desfăşurat activitatea "Dăruieşte o jucărie, ca să faci o bucurie"


Cu sprijinul doamnei director Gabriela Istrate, cantacuzinii au desfăşurat vineri, 14 decembrie 2012, activitatea "DĂRUIEŞTE O JUCĂRIE, CA SĂ FACI O BUCURIE!".
Atât coordonatorii, prof. Anca Ţăpurluie, prof. Darius Ionete, preşedintele Consiliului Elevilor Angelo Chiru, elevii care au dorit să se implice (câţiva de la clasa a X-a şi cei mai mulţi de la I-IV), dar şi doamna Coman - Preşedintele Asociaţiei de Părinţi Cantacuzini, cât şi Învăţătorii Colegiului nostruau pus umărul şi au realizat această activitate cu tot sufletul, strângând jucării pentru copiii de la Şcoala Specială din Târgovişte, care s-au bucurat nespus de darurile primite.

"Este de remarcat faptul că cei mici, elevii claselor I-IV, au fost cei mai receptivi şi au adus cele mai multe daruri, fiind nerăbdatori să le trimită la destinaţie. Întâlnirea cu copiii Şcolii Speciale a fost emoţionantă, ei bucurându-se în primul rând de vizita făcuta pe neaşteptate, iar apoi de darurile primite.", a povestit organizatorul acestei activităţi, prof. Darius Ionete.








duminică, 9 decembrie 2012

Cantacuzinii de la clasele a XII-a au avut parte de un majorat extraordinar




Joi, 6 decembrie, clasele cantacuzine de a XII-a au avut parte de un majorat de excepţie!

"Festivitatea a avut loc la Cantina Liceului Nr. 5. A fost o experienţă foarte frumoasă şi totuşi tristă, pentru că ne-a făcut să realizăm faptul că sfârşitul liceului se apropie. Am reflectat asupra acestor ani minunaţi şi ne-am distrat împreună cu celelalte clase de a XII a.  Au participat 24 de elevi de la clasa a XII a A, 9 elevi de la clasa aXIIa B, 23 de la a XII a C şi 2 de la a XII a D.  Doamnele diriginte ale fiecăror clase au înmânat elevilor câte un "Certificat de Majorat" cu ocazia împlinirii acestei vârste minunate. Domnii profesori au răspuns pozitiv şi au fost alături de noi împreună cu doamna director, Gabriela Istrate, care a avut grija să avem parte de acest eveniment unic.", a povestit Andreea Mitrescu, a XII-a C

luni, 3 decembrie 2012

Ştire ColumnaTv despre concursul de Istorie dedicat zilei de 1 Decembrie

Accesând link-ul de mai jos, puteţi urmări ştirea Columna TV despre concursul "România Mare - Un Vis Devenit Realitate", desfăşurat joi, 29 noiembrie 2012, la Muzeul de Istorie.